Google a câștigat cel mai important proces: ce se va întâmpla cu conținutul de pe YouTube
În urmă unui proces de lungă durată care tocmai s-a încheiat într-un tribunal din California, Google a înregistrat o victorie foarte importantă. Aceasta vizează conținutul de pe YouTube.
Un canal media conservator din SUA a intentat un proces împotriva YouTube și, implicit, a Google din cauza faptului că au șters câteva clipuri de pe platforma de streaming. Ca referință, la fel cum apar mii de clipuri în fiecare moment pe YouTube, alte câteva sute sunt șterse din varii motive. Cele mai multe reprezintă încălcări ale politicii drepturilor de autor. Nu sunt puține însă nici cele care dispar din online din cauza unor mesaje extremiste, rasiste, care incită la violență sau includ știri false.
În funcție de cum privește problema, prin ștergerea acelor clipuri, YouTube cenzurează creatorii de conținut. Din cauza acestui set de circumstanțe, PragerU a acuzat platforma Google de încălcare a Primului Amendament al Constituției Statelor Unite. Este vorba de cel care garantează libertatea de exprimare și libertatea presei. Judecătorul a fost însă de altă părere.
Potrivit motivării formulate, articolul constituțional se aplică instituțiilor statului, nu și organizațiilor private. În pofida celor două miliarde de utilizatori lunari, platforma Youtube, deținută de Google „rămâne un forum privat, nu unul public supus rigorilor justiției sub Primul Amendament”, a arătat decizia Curții de Apel.
În mod previzibil, cei de la PragerU au fost foarte dezamăgiți de această concluzie. În continuare, ei sunt de părere că Google încalcă în mod deliberat și constant legea prin limitarea ”arbitrară” a accesului internauților la unele dintre clipurile sale. Aceiași conservatori au folosit ca argument faptul că materiale similare postate pe canale ”liberale”, de dreapta, nu fost supuse acelorași restricții.